...and I'm crazy about you.
Mi-ai zis ca n-are rost. Ca n-am what it takes to be your lover. Ca sunt mult prea orgolioasa , ca nu stiu sa-ti arat ca tin la tine , ca sunt incapabila de comunicare , ca prefer sa tin in mine totul si ca de fapt consider ca ma injosesc daca spun ceea ce simt... Am recunoscut imediat persoana. Era vorba de mine , da. Dar era vorba de vechea eu. Era vorba de mine cu mai putin de doua luni in urma. Alexandra veche era introvertita , nu vorbea niciodata despre ea , ba aproape ca nici nu schita nimic. Alexandrei vechi ii era teama sa isi recunoasca slabiciunile , sa le infrunte si din cauza asta nu stia sa iubeasca , desi incerca mai mereu ... din cauza asta nu sunt decat doua persoane-trei cele care o cunosc asa cum e de fapt.
M-am uitat in oglinda. Vedeam pe altcineva. De data asta ma vedeam pe mine. Alexandra cea fara un scut de aparare . Cea dispusa sa faca compromisuri , sa lase din orgoliul ala prostesc de leu veritabil , cea dispusa sa invete sa zica "te iubesc". Si totusi , vedeam o Alexandra trista , cu ochi goi , zambet sec. Vedeam o umbra din Alexandra ce putea sa fie..ce ar fi vrut sa fie. De dragul tau. De dragul ei.
Stiam ca e timpul sa actionez in favoarea fericirii mele , ca trebuie sa incetez sa las sa faca altii totul pentru mine. Si l-am sunat. Am vorbit , i-am zis ce simt in speranta ca nu e tarziu... Si totul parea ca s-a sfarsit inainte sa inceapa cu adevarat. A urmat o seara in care am iesit cu grupul de prieteni. O seara pe care cu 2 zile in urma mi-as fii inchipuit-o perfecta s-a transformat in cel mai mare cosmar. Sa te vad nu ma ajuta deloc. Ma uitam pe furis la tine , ba chiar te-am surprins facand acelasi lucru. Incercai sa pari natural , glumeai. Iar eu ma uram ca nu puteam face la fel , ca oricat de tare as fi incercat, nu puteam nici macar zambi. Imi doream ca seara aia sa se sfarseasca subit , sa inchid ochii si sa ma trezesc singura, in patul meu , cu perna in brate plangandu-mi de mila pentru tot ce fac prost cat sa-mi complic existenta. Desi n-a fost asa , intr-un final s-a sfarsit. A urmat o noapte alba in care ma vedeam sfasiata de dorinta de a-ti vorbi , de a-ti auzi vocea. A urmat o noapte cu un Peroni in mana si cu o privire in gol. Aveam in minte imagini cu tine , cu noi. Imi dadeam seama ca , desi intr-un timp atat de scurt , adunasem multe amintiri frumoase.Aveam gatul uscat , iar berea aia afurisita datatoare de dureri de cap a doua zi nu ma ajuta deloc...Ii vedem privirea mamei si stiam ca are impresia ca aia nu e fii'sa.Ea o invatase pe fii'sa sa fie puternica , independenta , increzatoare in ea. Dar fii'sa voia mai mult de atat si ea nu putea sa o condamne.
Ieri renuntasem sa mai cred ca lucrurile vor reveni la normal. Imi spuneam ca trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul , ca voi trece peste si ca un timp nu voi mai avea nevoie de astfel de complicatii in viata mea.
Azi telefonul m-a trezit. Erai tu. Mi-ai zis sa cobor , am tras geaca pe mine si am pornit intr-un suflet spre tine , cu golul aferent in stomac. Ma gandeam ca vrei sa-mi dai caietul ca sa scapi si de asta si sa nu mai fim nevoiti sa ne vedem prea curand. Dar nu. Tu mi-ai dat flori.
